Am ilustrat acest capitol cu o fotografie publicată de către Mircea Cărtărescu, pe pagina sa de Facebook. Fotografia este foarte recentă, a fost făcută în Mexic în timpul Salonului de Carte de la Guadalajara, unul dintre cele mai mari târguri de carte din lume și cu siguranță cel mai mare din literatura hispanică.
Fotografia ni se pare ilustrarea perfectă a universalului literaturii române, o literatură înaripată, recognoscibil-românească, dar în același timp, general-umană. După cum și Cărtărescu ni se pare autorul perfect pentru demonstrația pe care o construim.
Mai este apoi și Mexicul, un spațiu atât de profund diferit de cel european și implicit de cel românesc, dar, cu toate acestea, cu inexplicabile elemente culturale comune. Oricât de incredibil ar părea, folclorul românesc și cel mexican se înrudesc mai mult decât ar putea părea la o primă privire.
Literatura română, ca parte a culturii și civilizației noastre, este plină de fapte, arte, personalități. Ce anume este representativ pentru noi în străinătate? Ce anume, din tot ceea ce considerăm noi monument de cultură românească, putem exporta și care să fie perceput ca monument al culturii universale în afara României,
Filologi fiind, ar trebui să stabilim o listă de autori universali, pe care să îi propunem ca reprezentanți ai întregii literaturi române. Autori care, nu doar să ne reprezinte pe noi alături de alte culturi ale lumii, ci autori care, prin operele lor, să îmbogățească literatura universală!
Alexandru Vlahuță este, fără îndoială, un moment foarte important în apariția literaturii române. E important ca în istoriile literaturii române să aibă binemeritata sa pagină. Dar nu este un autor exportabil. Nu poate fi propus ca exponent al spiritualității românilor.
Care sunt criteriile care transformă un autor, sau o operă în operă universală?
Ce imagine dorim să oferim lumii despre spiritualitatea noastră?
Cum suntem noi și cum vrem să fim văzuți de către ceilalți?
Literatura română contemporană, care acum trece printr-un moment de maximă expansiune, ca și cinematografia, ne poate justifica în fața lumii?
Ce autori români propunem la orele de Limbă, cultură și civilizație românească, unor copii care nu au copilărit pe malul niciunei Ozane frumos curgătoare și care, mai cu seamă, nu au un nivel lingvistic atât de evoluat în limba română, ca să poată savura culoarea limbii lui Creangă, de exemplu!