Trăim într-o Europă în care nu mai vrem granițe, dar, în care, toată lumea își strigă, mai mult sau mai puțin articulat, identitatea. Mozaicul culturilor lumii, iar mai aproape de noi, culturilor Europei, este tocmai această diversitate entuziastă, care configurează, până la urmă, același spirit european al toleranței și umanismului.
Menținerea specificului național, de care vorbeau cu atâta patimă precursorii Școlii Ardelene, nu poate fi unilaterală, ci trebuie să se împletească cu europenizarea noastră ca indivizi și ca nație. Nu putem rămâne captivi veșnic unei medievalizări a valorilor, mentalităților și calităților noastre.
E important în primul rând să știm ce înseamnă românismul nostru, dincolo de aclamații sforăitoare și clișee obosite. Trebuie să fim sinceri conștienți de unicitatea noastră, care nu trebuie nici demonstrată, nici impusă! Nu trebuie să ne inventăm nici iluștri strămoși, nici istorii fastuoase. Tocmai rezistența și supraviețuirea cred eu că ne face o mare nație. Nu e puțin lucru!
Trebuie să ne prezentăm așa cum suntem, pentru că suntem minunați, chiar suntem o minune, cel puțin lingvistică, dacă nu istorică! Și trebuie să ne facem un susținut marketing al autenticului și al valorilor românești tradiționale.
Iar dacă reușim să ne descotorosim și de festivismul acesta neasumabil, atunci cu siguranță vom putea prezenta lumii obiceiurile, portul, tradițiile noastre, iar lumea le va aprecia la justa lor valoare.